Pagini

20 aug. 2011

"Câştigători au un plan, rataţii au scuze”

Povestea olandezului căruia îi râd ochii de la ceapa românească
Arjan Janknegt cultivă ceapă, grâu, porumb şi floarea-soarelui în judeţul Buzău.
Autor: IONELA GAVRILIU
Străinii cumpără România bucată cu bucată.
Avem o ţară bună, binecuvântată de Dumnezeu cu pământ rodnic, ape curgătoare şi climă temperată.
Avem o ţară.
Ce facem cu ea?
În primul rând, ne-o spun străinii, stăm cu mâinile încrucişate la piept şi ne văităm. "Mioriţa" ne-a învăţat cum se face. În al doilea rând, "completăm". Ciupim. Furăm, adică, măcar simbolic, cât să nu zică vecinii că suntem proşti dacă ne văd venind cu mâna goală de la muncă. Asta comunismul ne-a învăţat. În al treilea rând, ne bucurăm prea devreme de profit şi, în loc să-l investim, îl risipim pe case şi pe maşini scumpe. Asta e foamea şi răzbunarea amărâtului care n-a avut mai nimic. Şi rânduri despre noi ar mai fi...
"Singura limitare a României sunt oamenii", crede Arjan Janknegt.
Pentru străini, ţara noastră va rămâne etern fascinantă şi paradoxală, pentru că e locul unde tot timpul ţi se spune că nu se poate face nimic, însă, cu oameni potriviţi, totul e posibil.  
Străinii care vin şi cumpără pământ în România ştiu să-l preţuiască mai mult decât o facem noi. Îl laudă, se miră că stăm cu fundul pe un sac de aur, se vaită din pricina birocraţiei şi a prea deselor controale. Şi fac bani.
 Pentru ei, timpul este e o linie dreaptă, ce merge spre viitor. Pentru noi, spun ei, acelaşi timp e un mic cerc: aici şi acum.



Începem de astăzi un serial cu poveştile de succes ale ţăranilor de import.
Flămânzi de România.
Veţi citi reportaje despre olandezul care a zburat până la Buzău, ca să cultive ceapă, despre cum lucrează portughezii 21.000 de hectare de pământ, despre francezul care are mari oştiri de grâne şi dă ţării pâine. Îl veţi cunoaşte pe turcul venit la Brăila, într-o ţară invadată de roşii turceşti, să cultive legume româneşti. Veţi afla ce interese şi ce profit au străinii care cumpără terenuri în România şi le lasă pârloagă. Şi, mai ales, veţi descoperi povestea româncei, italiancă prin adopţie, care s-a întors acasă, a cumpărat pământ şi a luat în grijă, gratis, toate necazurile oamenilor de pe el.

Avem o ţară.
Poate că asta ar fi singura ei şansă: să devenim străini de ea, ca s-o putem privi cu alţi ochi, şi să începem, în sfârşit, să o iubim.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

alegeti va rog un nume daca comentati,
asa este politicos...