Pauza.
Nu scriu nimic rau,nimic dur.
Vine Craciunul si asta mi-a adus aminte de bunica mea, care imi dadea de Craciun fel de fel de misiuni...
De la curatenie,la facut umplutura pentru cozonac si apoi imi dicta lista felicitarilor, miscandu-se greoi de colo colo prin bucatarie sau prin camara.
Dupa ce scriam si periam lista din cauza bugetului si mai taiam pe ici pe colo cate un nume,imi dadea 5 lei.
Stiam pentru ce.
Doua ciocolate cu lapte.
Doua ciocolate cu lapte si un borcan de dulceata de casa pentru Dom' Popescu, fostul meu invatator.
Batran si bolnav,singur si tacut.
4 ani de clasa primara m-a invatat de la bete,carlige,ooooo-uri si pana la primele compuneri.
Sa fiu sincera nu eram foarte incantata,era intunecoasa camera lui,mirosea a gutuie si scortisoara si a medicament.
Stateam cam un sfert de ora si plecam usurata acasa.....
Bunica zicea ca i-am facut o mare bucurie...
Astazi stau si ma gandesc si mi-e dor nu numai de bunica mea,mi-e dor de tot ce imi umplea copilaria.
Astazi asi zbura spre profesorul meu...
Asa ca citind acealasi subiect si pe blogul Rodicai Botan,am hotarat sa o caut pe fosta mea diriginta,cea care seri dupa seri statea cu noi la repetitii pentru teatru, pentru cor,sau stateam la taclalae pur si simplu.
Si ea e singura.
Si ea a uitat de mult de galagia copiilor in curte sau pe culoarele scolii...
Vine sarbatoarea,casa noastra se va umple de copii,nepoti si bucurie.
Daca aveti timp,daca aveti timp si puteti,
faceti un efort si amintiti-va profesorii
Un telefon,o felicitare,un "La multi ani " , i-ar bucura nespus.....!
-------------------------------
cititi si Daruri si ....Daruri
5 dec. 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Cred c-ai deraiat nebuno
Anonim...imagineaza-ti cit ar fi lumea asta de frumoasa daca ar deraia mai multi oameni asa ca si abbu...
Ca pot sa spun ca e urita ca nimeni nu misca un deget sa schimbe nimic in bine- dar toata lumea e gata sa critice; oricind, orice si pe oricine...
Multumesc abbu- mi-au dat lacrimile. Si eu as da citiva ani din viata sa mai am pe buna linga mine...macar citeva zile...si un borcan de compot de visine din camara ei...
Nu pot sa nu ma gandesc cu drag la primul meu invatator, domnul institutor Troie de la Scoala Normala din Oradea care mi-a dat lumina cartii pentru toata viata.
M-a invatat sa scriu si sa citesc dupa "metoda globala", o metoda exceptionala care trecea dupa o singura lectie dincolo de rotunduri si betisoare si ne punea repede in fatza cuvantului intreg, asa cum era scris si tiparit.
Si in primul rand domnul institutor Troie a fost un OM.
Ii sunt dator o viata intreaga.
Fie-i amintirea binecuvantata.
Corneliu.
Trimiteți un comentariu
alegeti va rog un nume daca comentati,
asa este politicos...