unde sunt revolutiile de alta data ???

Multi oameni  au comparat situaţia din Egipt cu cea din România zilei de 21 decembrie 1989. Cu deosebirea ca la Bucuresti intai sa- tras prin megafoane iar dupa ce s-au adunat sustinatorii revolutiei s-a tras in plin.
O paralelă cam simplistă .Violenţele de la Cairo seamănă mai degrabă cu mineriada din 13-15 iunie 1990. Sau cu contramanifestaţia FSN din 29 ianuarie 1990. Ceea ce făcea atunci regimul Iliescu face acum regimul Mubarak: asmute cetăţenii „de bine" împotriva „golanilor", a „huliganilor", a „haimanalelor".

Incet incet,Egiptul a intrat într-un adevărat război civil, ceea ce n-a fost cazul României în 1989. În schimb, colţii războiului civil au muşcat adânc din trupul Romaniei în bezmeticul an 1990.

Chiar aşa: cum de a evitat România un război civil, la schimbarea regimului dictatorial cu unul aparent democratic? Răspunsul este complex şi ţine de conjunctura politică a acelui moment, total diferită de cea a Egiptului contemporan.
Schimbarea lui Ceauşescu a fost rezultatul unei înţelegeri la nivel înalt între URSS şi SUA, cele două superputeri ale Războiului Rece. Atunci am avut de-a face cu o regie bine pusă la punct, inclusiv în privinţa succesiunii la putere. Orice reacţie în apărarea lui Ceauşescu a fost anihilată prin două acţiuni ucigătoare:
1. declanşarea unei campanii mediatice de diabolizare a „odiosului dictator", a „sângerosului tiran", a „lacomului satrap";
2. aplicarea unui regim de teroare camarilei dictatoriale, inclusiv membrilor clanului Ceauşescu.
Dacă nu ar fi fost aplicat un asemenea plan, exista şi la noi pericolul unui război civil, precum în Egiptul actual. Regimul Ceauşescu nu ar fi cedat puterea doar pentru că era contestat din stradă. Atâta vreme cât avea alături Armata şi Securitatea, Ceauşescu avea la îndemână modelul chinezesc din Piaţa Tienanmen. Dar generali-cheie din Armată şi din Securitate erau la curent cu înţelegerea sovieto-americană, aşa că Marele Conducător s-a trezit abandonat de toată lumea.

În cazul Egiptului, marile puteri au decis un alt scenariu decât cel aplicat lui Ceauşescu. Soarta lui Mubarak a fost decisă, bătrânul dictator va fi nevoit să părăsească puterea. Dar succesiunea este extrem de complicată: Egiptul riscă să cadă din lac în puţ. Puterile occidentale caută soluţii pentru ca ţara faraonilor, unul dintre aliaţii-cheie din lumea arabă, să nu cadă în mâinile fundamentalismului islamic.
Marile diferenţe se văd şi „pe teren": la Cairo, nici Televiziunea şi nici Armata nu au trecut „de partea poporului". Şi nici n-au apărut un Ion Iliescu, un Silviu Brucan, un Gelu Voican Voiculescu, un Teodor Brateş, un căpitan Lupoi sau generalii Militaru şi Stănculescu în variantă egipteană...
Concluzia e clară: pentru reuşita unei revoluţii nu e suficientă voinţa populară.
Mai trebuie să vrea şi altcineva... 

 pata de nesters de pe obrazul Romaniei

Si -posibil- pata Egiptului

sursa aici